În numai câteva zile vom sărbători Paștele și acesta este un bun prilej de a reuni toată familia la masa festivă. Chiar dacă mâncărurile sunt foarte apreciate, sunt așteptate și cadouri. Și aici toată lumea are câte o dilemă! Cel puțin. Ca să economisești timp, bani și alergătură am făcut pentru tine un Ghid de cadouri ajustat pentru Paște și pentru toți membrii familiei tale.

Pentru TATĂ

Tata este mereu preocupat de siguranță. Atât acasă cât și la volan. Ca să-i faci o bucurie și să-l ajuți să nu-și mai facă atâtea griji ai două variante. Fie îi cumperi o cameră IP de interior sau exterior (în funcție de zona pe care o dorește supravegheată), fie îl ajuți să sofeze fără să-i obosească ochii și să ajungă mereu cu bine acasă. Poți să-i îi oferi un vizor auto drept cadou care îl protejează de lumina puternică și care îl ajută să vadă toate detaliile din trafic.  Sigur va fi încântat de alegerea făcută.

 

Pentru MAMĂ

Mamei îi place să gătească dar în același timp îi place și să fie îngrijită și frumoasă. Ia gândește-te, ce anume ar ajuta-o mai mult în viața de zi cu zi? Un termometru de bucătărie pentru ca mâncarea să iasă mereu desăvârșită sau o perie performantă pentru îngrijirea părului? În ambele situații o ajuți să economisească timp prețios și să-l poată petrece cu familia. Cine nu-și dorește așa ceva?

Pentru SORĂ

Dacă și sora ta utilizează intensiv telefonul și tableta înseamnă că mai mereu are bateria terminată. Fă-i o bucurie și oferă-i cadou o baterie externă capabilă să furnizeze oricând și oriunde energie gadget-urilor ei. Îți va mulțumi în fiecare zi. Ai observat că vrea să arate ca o vedetă zi de zi? Care fată nu vrea asta? Înseamnă că placa de păr Nova o va face apreciată în cercul ei de prieteni și-i va da mai multă încredere în sine.

Pentru FRATE

Este pasionat de fotografie dar deocamdată face poze cu telefonul? Până să-și cumpere un aparat performant dă-i o mână de ajutor să facă poze ca un artist încă de pe acum. Da, cu telefonul și cu un set de lentile 3 în 1!  Și-ar dori un laptop dar deocamdată are doar o tabletă? Poți să-l faci fericit cu o tastatură bluetooth care-i transformă tableta în laptop instantaneu. Iar investiția făcută e chiar mică.

Pentru BUNIC

Bunicul se ocupă mereu de casa în care locuiește și vânează umiditatea ridicată care provoacă mucegai și condens. O stație meteo de interior i-ar fi de mare ajutor pentru că așa va știi unde anume să amplaseze dezumidificatoare așa încât să nu existe daune. Iar dacă are o mașină mai veche și nu poate investi într-un sistem audio nou, îți recomandăm un radio de mașină care îl va face fericit. Aceste modele au și funcție de carkit.

Pentru BUNICĂ

Bunica ține casa curată de strălucește dar efortul depus o obosește. Ajut-o cu un dispozitiv de curățenie care îi economisește timpul și îi păstrează sănătatea. Oferă-i o perie rotativă pentru curățenie și se va bucura cu adevărat. Dacă îi zona în care locuiește apar des pene de curent, atunci e musai să aibă măcar 1-2 lampi de ghidaj cu LED. Așa va avea mereu lumină când în cartier va fi beznă. O protejezi de accidente casnice și-i faci viața mai ușoară.

 

Cadouri pentru toată lumea

Cu speranța că ți-am fost de ajutor cu recomandările de mai sus, te invităm în magazinul nostru online pentru mai multe detalii și pentru comandă. Vei descoperi zeci de gadget-uri practice și chiar s-ar putea să-ți iei și ție ceva. Că doar meriți, nu-i așa? 

 

Pareri

pareri