Tehnologia Bluetooth a fost inventată în 1994 de către un cercetător de la Ericsson. La început ea a fost încorporată în dispozitive la care nu ne-am mai gândi acum: dispozitive medicale și chiar pantofi sport. Făcând povestea scurtă, Bluetooth reprezintă o tehnologie de conectare a unor dispozitive între ele, fără fir, cu scopul de a transmite date (poze, muzică, etc.)

Cele mai comune dispozitive care folosesc această tehnologie și de care avem nevoie zilnic sunt telefoanele. Acestea le conectăm tot timpul la căști, boxe cu Bluetooth încorporat, televizoare, laptopuri, controlere, și exemplele pot continua. Una dintre cele mai folositoare funcții pe care le are această tehnologie, și care salvează vieți, este facilitarea conectării telefonului mobil la un Car Kit, atunci când conducem mașina.
Iată mai jos 4 motive pentru care ar trebui să-ți instalezi un sistem Bluetooth în mașină.

1. BLUETOOTH PENTRU EFECTUAREA ȘI PRIMIREA APELURILOR TELEFONICE

Aceasta este probabil cea mai cunoscută funcție în rândul șoferilor, și până nu demult, a fost singura întrebuințare a Bluetooth-ului în mașină. Mai toate automobilele noi sunt echipate direct din fabrică cu un sistem care îți permite să faci acest lucru. Însă dacă ai o mașină mai veche, care nu dispune de această tehnologie, poți rezolva problema prin instalarea unui car kit Bluetooth. Acest sistem îi oferă șoferului posibilitatea de a efectua apeluri telefonice în modul hands-free în timp ce conduce. Conversația este redată direct prin difuzoarele mașinii. Află aici care este cel mai bun car kit de pe piață.

2. SCHIMB DE SMS-URI

În ciuda evoluției rapide a rețelelor de socializare, mesajele de tip SMS rămân principala metodă de comunicare a multor persoane. Să faci schimb de mesaje în timp ce conduci s-a dovedit însă a fi o idee destul de proastă. Chiar fatală pentru unii. Conectivitatea Bluetooth în mașină rezolvă această problemă printr-o funcție relativ nouă, numită MAP (Message Access Profile). Aceasta îți permite să trimiți mesaje cu vocea, mesajele primite fiind redate prin difuzoare. În acest fel nu vei mai fi nevoit să atingi telefonul în timp ce conduci.

3. STREAMING AUDIO

Cu ajutorul profilului de distribuție audio avansată A2DP, aceeași conexiune wireless responsabilă pentru apelurile telefonice hands-free poate fi folosită și pentru a conecta smartphone-ul la sistemul audio al mașinii cu scopul de a reda fișiere audio sau de a asculta muzică online.

4. DIAGNOSTICAREA PROBLEMELOR DE LA MOTOR

Tot ce trebuie să faci pentru a realiza acest lucru este să conectezi la mașina ta un dispozitiv de scanare OBD-II Bluetooth, apoi să cauți în Google Play sau App Store una dintre aplicațiile de scanare menite să îți sincronizeze device-ul mobil cu acest dispozitiv. În acest fel vei economisi timp și bani. Eventualele probleme la motor sunt afișate direct pe ecranul telefonului sau tabletei tale.

Acum la final, dupa ce am trecut in revista 4 argumente fundamentale pro bluetooth sperăm că te-am convins. În cazul în care nu dispui de bluetooth din fabricație la mașina ta, te invităm să vizitezi magazinul nostru de gadget-uri pentru avedea care îți sunt opțiunile.

Pareri

pareri