Sunt numeroase metode și aplicații software care te ajută să-ți protejezi dispozitivele inteligente (telefon, tabletă, etc.) și scumpe pe care le deții. Începând cu clasicul “nu lăsa nimic în mașină” până la instalarea unei camere wireless în camera de hotel. Poți alege chiar și o aplicație performantă de localizare a dispozitivului.
Însă, recunoaște, de cele mai multe ori neglijezi. Da, ni se întâmplă și nouă. Iar în momentul în care realizăm ca telefonul sau tableta nu se mai află la locul lor, ne concentrăm pe găsirea cât mai rapidă a dispozitivului pierdut sau furat. Și continuăm să rămânem vulnerabili.
Nu te supăra prea tare
Totuși situația nu este asa gravă precum pare. Chiar dacă ești puțin panicat și te gândești că nu o să îl mai recuperezi niciodată, avem o veste bună pentru tine! Dacă ai un dispozitiv cu sistem de operare Android sunt șanse mari să îl găsești sau să contribui personal la găsirea lui.
Serviciul Google Device Manager poate fi accesat de pe orice calculator cu conexiune la internet, fie el PC sau Mac. Vei fi direcționat rapid pe pagina celor de la Google unde ți se va arăta pe o hartă poziția telefonului tău, dacă este conectat la o rețea wifi/date (și numele rețelei) și nivelul bateriei.
Menținerea activă a localizării te poate scuti de multe bătăi de cap
Dacă telefonul tău este deschis și are o conexiune activă la internet vei avea posibilitatea să-l faci să sune pentru aproximativ 5 minute. Chiar dacă se află în modul silențios. Sau poți să îl blochezi și să ștergi de la distanță datele și imaginile importante pe care le deții. Aceste funcții sunt foarte utile mai ales în cazul telefoanelor pierdute. Localizarea pe hartă și sunetul strident te vor conduce foarte ușor la locul în care l-ai uitat (sau a fost aruncat).
Dacă un telefon pierdut sau furat are și conexiunea GPS activată la momentul dispariției… ești un norocos! Localizarea se va face extrem de precis.
În cazul nefericit când ai de-a face cu un telefon furat, lucrurile sunt ceva mai complicate. Asta deoarece persoana care ți l-a luat poate dezactiva conexiunea. Va scoate SIM-ul sau chiar va închide telefonul. Însă și în acest caz pagina Google îți va afișa ultima locație în care dispozitivul a fost conectat.
Telefon pierdut sau furat? Anunță poliția
ATENȚIE! Dacă ai de a face cu un telefon furat adresează-te cât mai rapid poliției care te poate ajuta să-l recuperezi. Chiar dacă l-ai localizat, nu încerca să te duci să-l obții singur. Nu credem că hoțul va fi foarte încântat sau binevoitor să ți-l înapoieze. Riști astfel să te expui unor situații cu adevărat periculoase!
Noi sperăm că nu vei fi pus niciodată în postura de ați căuta telefonul furat sau pierdut. Însă oricând pot apărea astfel de evenimente. Menține telefonul încărcat în permanență cu ajutorul unei baterii externe iar atunci când pleci în vacanțe ia cu tine camera IP ce va supraveghea cu atenție încăperea de hotel în lipsa ta.
Poți găsi numeroase gadgeturi si informații utile vizitând cu regularitate site-ul noastru. Sperăm să-ți fie de folos și te mai așteptăm!
Comentarii recente