Ai nevoie de card la telefon, la tabletă, la camere de tot felul. Nu te poți lipsi de el. Dar cum îl alegi? Să se potrivească orice card la orice dispozitiv? Se pare că nu.
Cardurile sunt foarte populare și se folosesc pentru o gamă largă de dispozitive. Se pot folosi în aparate foto, în camere auto sau de supraveghere, în action cam-uri, în telefoane, tablete, etc. Însă, dacă vrei să-ți cumperi carduri trebuie să știi câteva lucruri, pentru că nu toate sunt la fel. Ele diferă ca și clasă de viteză, ca și capacitate de stocare dar și ca dimensiune. Despre toate acestea vom discuta în rândurile următoare.
Clasa de viteză
Cele mai vechi carduri de pe piață sunt de clasă 2, cele mai noi sunt de clasă 10 și clasă ultra high speed. Evident că prețurile variază simțitor, deci trebuie să știi ce clasă de card îți trebuie și pentru ce anume. Dacă vrei să-l folosești pentru fotografii de rezoluție mare sau pentru filmări full HD, atunci ai nevoie de un model de viteză mai mare. Pentru nevoi ocazionale poți folosi carduri de clasă 4-6 cu rezultate bune. Cele de clasă 2 nu mai fac față pretențiilor pe care le-ai putea avea. Cardurile ultra rapide sunt foarte bune dar au prețuri mari așa că utilizarea lor se face în general de către profesioniști. E bine să verifici pe card simbolul clasei din care face parte. Dacă nu găsești acest simbol, atunci e posibil ca acel card să fie de clasă 0, foarte vechi. Deci mai bine nu-l cumperi.
Dimensiunea unui card
Cardurile pot varia destul de mult ca dimensiuni. Ele poti fi SD, miniSD sau microSD. Verifică tipul de card pe care îl folosește dispozitivul tău, pentru că riști să iei unul nepotrivit. Cardurile din camerele foto sunt SD, cele din telefoane și tablete sunt microSD. MiniSD-urile nu mai sunt așa de folosite ca în urmă cu câțiva ani. Există și adaptoare care te ajută să citești aceste carduri de pe un dispozitiv pe altul.
Capacitatea de stocare a datelor
Deși există și card de 2 GB, cele mai mici de pe piață sunt în acest moment cele de 8 GB. Cel mai mare card de pe piață este de 512 GB iar prețul său trece ușurel de 1000 lei. Evident, în laboratoarele de cercetare există și card-uri de 1TB, începând din septembrie 2016. Așadar, avansăm rapid și în acest domeniu.
În concluzie
Cu așa gamă variată de capacități de stocare, viteze și dimensiuni, e clar că trebuie să știi exact ce card cauți, pentru ce echipament și ce nevoi de stocare ai. E recomandat să te documentezi atent pentru fiecare achiziție pe care vrei să o faci. Noi promitem să-ți venim în ajutor cu recomandări practice aici pe blog.
Comentarii recente