Vremea rea e pe cale să se instaleze în toată țara. Din cauza asta se poate întâmpla ca anumite echipamente exterioare să aibă întreruperi în funcționare. Ca de exemplu cele de electricitate. Sigur nu ți-ar plăcea să stai pe întuneric când afară e furtună! Mai mult decât atât, unele sisteme de încălzire sunt cu alimentare electrică. Iar când afară e frig ai mare nevoie de ele. În portofoliul SuperMisto sunt cel puțin două categorii de produse care îți pot fi de mare folos când ai pană de curent. Mai ales că unele pot fi de lungă durată.
Pană de curent depășită cu Felinarul cu LED
Acest felinar luminează cu putere zona dorită și este ideal în caz de pană de curent. El poate fi folosit și când ai de lucru prin curte și vrei să ai lumină bună. Sau când ieși cu prietenii cu cortul (la munte, la mare, la pescuit), etc. Are 3 moduri de iluminare: fază scurtă, fază lungă și lumină intermitentă pe roșu sau albastru. Unghiul de iluminare poate fi reglat după dorință.
Are autonomie 120 minute pentru o singură încărcare a acumulatorului. Ledurile au o durata de viață de 50.000 ore după care trebuie înlocuite. Este rezistent la umezeală și la șocuri, se poate așeza pe orice suprafață sau se poate agața unde dorești pentru că are suport de prindere. Are 3 acumulatori de 3.7 V care se pot încărca de la mașină sau de la prizele din casă, cu ajutorul unor cabluri adaptoare. Durata de viață a acumulatorilor este de 500 de încărcări. După cum vezi acest felinar te poate ajuta să-ți rezolvi treburile urgente în orice moment, în caz de pană sau de vreo distracție nocturnă. Merită să-l ai în gospodărie.
Pană de curent depășită cu baterii externe
Bateriile externe sau power bank-urile sunt gadget-uri extrem de folositoare pentru că ele pot alimenta telefoane, tablete, etc. Atunci când treci printr-o situație de urgență ai mare nevoie să-ți poți folosi telefonul ca să ceri ajutor. Sau să soliciți reparații, să ceri ajutor de la prieteni, să anunți o problemă medicală, etc. Nu te poți lipsi de telefon! Cu ajutorul bateriilor externe îl poți avea mereu pornit, chiar și pe durata unei pene de curent. Unele telefoane au și lanterne puternice și pot fi folosite ca să te orientezi prin casă. Sau să ajungi la diverse obiecte de strictă necesitate. E bine să ai măcar 1-2 baterii externe în casă, pentru că sigur îți vor prinde bine.
În general bateriile externe de putere mare sunt destul de grele, dar în contextul în care sunt folosite ca ajutor în caz de pană de curent, contează doar puterea lor de alimentare și mai puțin greutate. O baterie uzuală, de purtat în geantă, are o putere de 12.000 sau 15.000 mAh și e de mare folos pentru a încărca telefoane, tablete, mp3 playere, țigări electronice sau jocurile copiilor. Îți recomandăm să fii pregătit și pentru pene de curent de durată și pentru alimentări ocazionale ale gadget-urilor pe care le folosești.
Surse de alimentare tip UPS
Dacă zona în care locuiești e predispusă la pene (infrastructură învechită, etc), dacă ai centrală termică cu alimentare electrică și nu vrei să rămâi iarna în frig în caz de pană de curent, dacă lucrezi de acasă și ai nevoie de alimentare la computere, etc. e bine să iei în calcul și achiziționarea unui echipament de tip UPS. Aceste surse de alimentare au puteri variate, specificații tehnice variate în funcție de model și producător și trebuie alese după nevoile pe care le ai în gospodărie. Da, reprezintă o investiție, pentru că nu sunt chiar ieftine. Dar sunt de mare folos.
În concluzie
Iată deci câteva propuneri de echipamente care te pot ajuta să treci ușor prin furtuni, pene de curent, defecțiuni electrice variate. Fii pregătit mereu să le confrunți cu succes și să nu-ți lași familia să sufere în vreun fel. Până la urmă, de ce să aveți viața dată peste cap numai că e vreme rea și alimentarea cu electricitate are probleme? Cu excepția UPS-urilor, toate celelalte gadget-uri au prețuri accesibile și pot fi folosite într-o mulțime de situații. Nu doar de urgență!
Comentarii recente